Consiliul de administraţie este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al fondului, cu excepţia celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acţionarilor și celor delegate Directorului General.
Consiliul de Administrație are următoarele atribuţii:
· Stabilește direcţiile principale de activitate şi de dezvoltare a societăţii;
· Stabilește sistemul contabil şi de control financiar şi aprobă planificarea financiară;
· Numește şi revocăa directorul general și directorul economic;
· Supraveghează activitatea directorilor;
· Pregătește raportul anual, organizează Adunările generale a acţionarilor şi implementează hotărârile acesteia;
· Introduce cererea pentru deschiderea procedurii insolvenţei societăţii, potrivit prevederilor legale referitoare la procedura insolvenței, în vigoare la data cererii;
· Atribuţiile primite de către Consiliul de administraţie din partea Adunării generale a acţionarilor in conformitate cu art.114 din Legea 31/1990;
· Stabilește direcţiile principale de activitate şi de dezvoltare ale fondului;
· Stabilește politicile contabile, sistemul de control financiar și aprobă planificarea financiară;
· Numeşte/revocă Directorul General și Durectorul Economic;
· Aprobă forma contractelor de mandat ce se încheie cu acestia;
· Stabileşte în conditiile legii remuneraţia Directorului general si a Directorului economic;
· Aprobă structura organizatorică şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al societăţii;
· Aprobă codul de etică al societății și îl revizuiește anual, dacă este necesar, cu acordul auditorilor interni;
· Aprobă şi modifică schema/schemele de contragarantare, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile și Condițiile de acordare a contragaranţiilor și aprobă normele de contragarantare și contractele/convențiile ce se încheie cu fondurile de garantare, în condițiile legii;
· Aprobă şi revizuieşte nivelul primelor de contragarantare;
· Aprobă şi revizuieşte strategia de investire a resurselor financiare ale Fondului;
· Aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului de administraţie si Regulamentele de organizare si functionare ale comitetelor consultative infiintate la nivelul Consiliului;
· Decide încheierea de acte juridice în numele şi pe seama societăţii, prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul societăţii, a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic, cu aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor, în condiţiile prevăzute de lege;
· Avizează situațiile financiare anuale, proiectul de venituri și cheltuieli și programului anual de activitate, precum și celelalte documente care se supun aprobării adunării generale a acționarilor;
· Aprobă contractul colectiv de muncă, după negocierea acestuia de către Directorii Fondului și organigrama şi statul de funcţii;
· Verifică conformitatea cu legea, actul constitutiv, hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor a operaţiunilor efectuate de Directorii Fondului;
· Întocmește un raport anual privind activitatea Fondului, care se supune aprobării adunării generale a acționarilor împreună cu situațiile financiare anuale, conform prevederilor legale;
· Prezintă semestrial, în cadrul adunării generale a acţionarilor, un raport asupra activităţii de administrare, care include şi informaţii referitoare la execuţia contractelor de mandat ale directorilor, detalii cu privire la activităţile operaţionale, la performanţele financiare ale Fondului şi la raportările contabile semestriale ale Fondului;
· Evaluează anual activitatea directorilor și urmărește publicarea raportului de evaluare, conform legii;
· Convoacă Adunarea Generală Ordinară a Actionarilor şi/sau Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor ori de câte ori este nevoie și stabilește și/sau completeaza ordinea de zi a acestora în conditiile legii;
· Răspunde de administrarea legală și eficientă a întregului patrimoniu;
· Îndeplineşte orice alte probleme stabilite de Adunarea Generală a Acţionarilor sau care sunt prevăzute de legislaţia în vigoare în sarcina sa.



