ro    en 
start
Evenimente
Loading

Gala BURSA – Bucuresti, 25 noiembrie 2016

25.11.2016


Adrian Vasilescu, BNR: "Avem parte de o nouă tranziţie către un nou ciclu de creştere"
 Companiile care au trecut cu profit peste criza financiară au fost premiate, săptămâna trecută, în cadrul Galei BURSA "Învingătorii Crizei 2008-2015".
 Chiar dacă mai multe voci, printre care se numără şi domnul Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), sunt sceptice că am depăşit criza financiară începută în 2008, totuşi unele firme au reuşit, mai bine decât altele, să se poziţioneze astfel încât să se menţină profitabile.
 Adrian Vasilescu a spus, în deschiderea Galei "BURSA", că avem parte de o nouă tranziţie, de la ciclul care se încheie, către un ciclu care va veni cât de curând şi ne va atenţiona cu faza lui de avânt. "Este momentul pe care îl aşteptăm cu toţii", a transmis domnia sa antreprenorilor.
 Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat: "Cu toţii trebuie să îi aplaudăm pe cei care au reuşit, graţie unui management performant, unei guvernanţe corporative serioase, unui tratament echitabil al angajaţilor, într-un mod de lucru în echipă, să facă posibilă trecerea dintr-o perioadă de criză către o zonă de perspectivă. Eu, ca reprezentant al statului român, am o recunoştinţă faţă de dumneavoastră, manageri şi acţionari ai companiilor româneşti. Vă mulţumesc şi vă felicit".
 Analiştii ziarului BURSA au ales companiile care au avut profit în anii 2008-2015, cifră de afaceri peste 500.000 de euro, o solvabilitate mai mare de unu şi fără datorii la stat. Dintre acestea, câştigătorii au fost desemnaţi în funcţie de profitul pe 2015.
 Tot în cadrul Galei BURSA de săptămâna trecută, au fost premiate şi companiile alese de public drept învingătoare ale crizei, în urma votului de pe site-ul www.bursa.ro.
 Trei premii, adjudecate de Grupul Banca Transilvania
 Ziarul BURSA a premiat companii din domeniile cele mai importante pentru economie, precum energie, industrie, agricultură, bănci, piaţa de capital.
 Grupul Banca Transilvania şi-a adjudecat trei premii - Banca Transilvania, pentru cea mai profitabilă instituţie din domeniul bancar, dar şi din cadrul indicelui bursier BET-XT, după un câştig de 537,3 milioane de euro, în 2015, iar BT Capital Partners a ieşit pe locul I, în urma votului publicului, între brokerii de bursă.
 Garanti Bank a fost banca preferată de cititori, pe site-ul nostru.
 La categoria "Construcţii", cu un profit de 13,8 milioane de euro anul trecut, învingătoare a ieşit compania Danya Cebus Rom, în timp ce preferata publicului a fost Hidroconstrucţia.
 Continental Automotive Products a avut cel mai mare profit din 2015, în domeniul "Industrie", de 159,7 milioane de euro, iar votul publicului a fost câştigat de Automobile Dacia.
 În "Agricultură", ziarul "BURSA" a premiat compania Transavia, pentru câştigul de 12,6 milioane de euro, în 2015, iar cititorii au ales compania Cotnari.
 IBM România s-a clasat pe primul loc, în "IT", după profitul de 15,2 milioane de euro, din 2015, iar Bitdefender a câştigat votul publicului.
 Kaufland România a ridicat premiul pentru cea mai profitabilă companie din "Retail", cu un plus de 145,9 milioane de euro, anul trecut, însă voturile cititorilor s-au îndreptat majoritar către Dedeman.
 Diploma de învingător al crizei în domeniul energetic a revenit companiei Transgaz, care a avut un profit de 109,9 milioane de euro anul trecut, în timp ce Transelectrica a primit cele mai multe aprecieri din partea cititorilor noştri.
 În domeniul "Telecomunicaţii", Orange a avut cel mai mare profit, în 2015, de 58,9 milioane de euro, iar Vodafone a câştigat votul publicului.
 Sectorul financiar din cadrul Bursei de Valori Bucureşti a fost premiat atât în funcţie de profit, cât şi în funcţie de randamentul adus acţionarilor. Astfel, SIF Transilvania a primit distincţia pentru cel mai mare profit, în 2015, în cadrul indicelui BET-FI, iar pentru performanţă în administrare pe piaţa de capital, ziarul "BURSA" a premiat SIF Banat Crişana. La votul publicului, învingatoare a fost SIF Moldova.
 Publicul a mai votat învigătorii crizei şi în avocatură, pe "Piperea şi Asociaţii", şi în sectorul farmaceutic, pe "Catena".
 În cadrul Galei, au fost decernate şi distincţii speciale.
 Avocatul Dana Gruia Dufaut a primit un premiu pentru dezvoltarea relaţiilor de afaceri româno-franceze. Doamna Dana Gruia Dufaut, de origine română, dar crescută şi educată la Paris, a revenit în România imediat după Revoluţie, realizând numeroase proiecte juridice pentru mari investitori străini.
 Cum ieşirea Hidroelectrica din insolvenţă a fost unul din cele mai aşteptate momente, atât pe piaţa de energie, cât şi pe piaţa de capital, ziarul "BURSA" i-a acordat domnului Remus Borza diploma de "Omul anului în energie".
 Hidroelectrica a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit brut de 1,133 milioane de lei, în creştere cu 29% faţă de perioada similară a anului trecut, a anunţat, recent, societatea.
 Compania de insolvenţă CITR a primit o distincţie pentru cei zece ani de activitate.
 În luna iulie 2016, Hidroelectrica a distribuit acţionarilor dividende aferente profitului obţinut în anul 2015 în valoare de 675 milioane lei.
 Ziarul BURSA a mai oferit un "Premiu special pentru dezvoltarea capitalului autohton in industrie" , domnului Ştefan Vuza, preşedintele Grupului Serviciile Comerciale Române, care şi-a exprimat interesul să cumpere combinatul "Oltchim". Domnia sa doreşte constituirea Companiei Române de Chimie, formată din Chimcomplex şi Oltchim.
 Învingătorii crizei au fost aplaudaţi de peste 400 de participanţi - oameni de afaceri, avocaţi, bancheri, jurnalişti şi politicieni. 


Sursa: http://www.bursa.ro/gala-bursa-invingatorii-crizei-2008-2015/



<< Inapoi la Evenimente