ro    en 
start
Evenimente
Loading

Mugur Isărescu şi Invitaţii săi

24 iulie 2013


În ziua de 24 iulie, la sediul Băncii Naţionale a României, FRC a participat la organizarea evenimentului “Mugur Isărescu şi Invitaţii săi” manifestare, ajunsă la cea de-a XI-a ediţie, care a reunit ca invitaţi ai Guvernatorului, personalităţi marcante ale domeniului financiar-bancar din România, specialişti economici, analişti financiari, consultanţi, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi academic şi presa de specialitate.

 

FRC a participat la eveniment din postura de partener oficial, încercând să fie din nou cât mai aproape de subiectele şi dezbaterile care implică sectorul financiar-bancar, să identifice soluţiile corespunzătoare creditării în noile condiţii de adecvare a capitalului impuse de reglementatori, să expliciteze nevoia acută de înlocuire a garanțiilor clasice în scopul creşterii apetitului pentru finanţare al IMM, ca preocupări strategice proprii. Tema evenimentului, propusă conform tradiţiei manifestării de către Guvernatorul BNR, a fost în acest an “Perspectiva economică a României”. La dezbateri au fost prezenţi, în calitate de invitaţi ai Guvernatorului, domnii Florin Georgescu, Prim-viceguvernator BNR, Cristian Popa, Viceguvernator BNR, Daniel Dăianu, Prim-vicepreşedinte ASF, Mişu Negriţoiu, Preşedinte ING România, Lucian Croitoru, Consilier al guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, Director BNR. Alături de aceştia, audienţa a fost formată din  reprezentanţi ai băncilor, ai IFN, pieţei de capital, fondurilor de garantare, patronatelor, caselor de avocatură şi ai presei de specialitate.

 

 

  



<< Inapoi la Evenimente