|
Evenimente
Loading
Un nou model bancar, pentru o nouă economie26 martie 2013
Tematica conferinţei, organizată la Banca Naţională a României, a avut rolul de a evidenția necesitatea restructurării băncilor şi sistemului bancar, ca şi a companiilor – clienți şi parteneri ai băncilor, în contextul schimbării de paradigmă în economie şi în relațiile de afaceri, schimbări care impun modificări de strategie şi de structuri operaționale cu redimensionări de personal, restructurări de active, stimularea plăților fără numerar, ca şi o revizuire a relaţiilor cu partenerii sociali. “Construit instituţional şi din punctul de vedere al instrumentelor proprii de operare cu scopul de a susţine relansarea creditării şi al economiei în general, pentru a sporii încrederea finanţatorilor în instituțiile de garantare şi pentru creşterea capacităţii de finanţare a IMM, FRC contribuie la reducerea costului creditului, oferind astfel finanţatorilor o mai mare atractivitate în menţinerea şi dezvoltarea propriei cote de piaţă”, a declarat Ioan Hidegcuti, Preşedintele Directoratului FRC, în cadrul conferinţei. „Poate că este momentul ca finanţatorii cu adevărat interesaţi de adoptarea unui nou model bancar pentru o nouă economie şi care sunt preocupaţi de necesitatea schimbării paradigmei referitoare la creditare din perspectiva relansării acesteia şi a repornirii motoarelor economiei, să încerce o revizuire din perspectiva abordării raportului dintre garanţii / contragaranţii publice şi garanţiile reale tradiţionale, prin recunoaşterea vocaţiei de diminuator de risc a garanţiilor contragarantate”, a mai declarat Preşedintele Directoratului FRC. << Inapoi la Evenimente |
|